SE CAUTĂ...BUZZERI!!!!!!!!!

          Aşadar, ce înseamnă să fii buzzer?
         CANDIDATUL IDEAL:
1.să aibă cont pe site-ul www.buzzstore.ro
2.să fie o persoană curioasă, căreia să-i placă să testeze diferite produse;
3.să-i placă să-şi exprime părerea sinceră, cu privire la produsul testat.

          Site-ul www.buzzstore.ro te provoacă!!!!!!!!Dacă vrei să fii lider de opinie în grupul tău şi să testezi GRATUIT produse la tine acasă, fă-ţi un cont pe site.Trebuie să completezi un formular şi...gata contul.În acest moment, primeşti 50 de puncte Buzz, iar după finalizarea înregistrării, adică după ce mai răspunzi la câteva întrebări, mai primeşti încă 50 de puncte.Dacă nu vrei să ţii numai pentru tine această descoperire, recomandă şi prietenilor tăi să se înscrie, şi astfel vei mai primi în contul tău încă 100 de puncte.Eu am parcurs toţi aceşti paşi şi am deja în cont 200 de puncte.Aşadar, puteţi intra aici http://buzzers.ro/invite/d3b03ac34db83526faa3a8b263dda3f0 şi să vă înscrieţi.Fiecare înscriere îmi va mai aduce şi mie încă 100 de puncte în plus.Cool, nu?După ce veţi participa la câte o campanie, veţi primi puncte, 100 de puncte valorează 10Ron, iar în momentul în care ai acumulat 100 de Ron, poţi opta pentru transferul lor în bonuri cadou, pe care le vei putea folosi în magazinele care acceptă bonuri valorice.
          O.K., după ce te-ai înscris,deoarece părerea ta contează pentru dezvoltatorii de produse şi servicii, vei putea să devii liderul de opinie din grupul tău: primeşti gratuit, acasă, spre testare, cele mai noi produse şi servicii şi, după ce le testezi, spui şi altora.Totul este GRATUIT, nu trebuie să plăteşti nimic pentru a primi aceste produse şi servicii acasă.Cei de la BUZZ îţi recomandă:
1.Să fii un bun ascultător, adică să asculţi şi părerea celorlalţi despre BUZZ-ul tău;
2.Să rămâi aproape, adică să fii mereu în priză să vezi dacă ai primit invitaţii de a participa la o campanie;
3.Să fii creativ, adică să-ţi expui ideile creative şi inovatoare;
4.Să faci BUZZ pentru distracţie, şi nu obligat.
          Totul este voluntar, participând şi făcând BUZZ nu eşti obligat la nimic pe mai departe.Nu trebuie să-ţi expui numai părerile pozitive despre produsele testate, ci părerile reale.
          Dacă vă întrebaţi cine se poate înscrie pentru a deveni BUZZER, vă spun tot eu: oricine are cel puţin 16 ani poate deveni BUZZER.
          Aşadar, a fi BUZZER este acum...doar la un click distanţă.Ce mai aşteptaţi?
                                                   

ŞI FEMEILE POT FI ŞOFERIŢE, NU-I AŞA?

          Buuuun!!!!!!!!!În afara faptului că mă cert de ceva timp cu soţul pe tema şcolarizării mele între ale şofatului, azi am pus piciorul în prag şi-am zis: Gata!Pot şi singură!!!!!!Da,da...da' de unde!!!!!!!!
          Devenită mămică de un an şi ceva de zile şi stând toată ziua acasă ,am zis c-ar fi cazul să mai fac aşa vreo şcoală,.Nu că n-aş fi făcut destule!!!!!Da să nu pierdem antrenamentul, zic.Aşa că...m-am hotărât să mă fac şoferiţă.Şi roagă-te Anuţo dragă de al tău soţ să te înveţe să conduci.Al meu soţ de felul lui nu e misogin, însă când vine vorba de şofat...frate...să vezi ce-i la gura lui despre şoferiţe.Aşa că, eu una, m-am săturat să tot îmi zică de femei că nu-s făcute pentru a fi şoferiţe, şi m-am hotărât să mă pregătesc singură, să-i arăt eu câtă nedreptate are.Şi-am purces la treabă.
          Aşadar...să învăţ.De unde, frate? Dau rapid un search pe google şi găsesc exact ce-mi trebuie mie: PERMIS DE CONDUCERE.Cred că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.Dau o raită aici şi aflu tot ce am nevoie.Îmi spune o prietenă c-ar fi indicat să încep să învăţ legislaţia rutieră, în primul rând, aşadar mă duc aici, fac ce trebuie şi...deodată totul începe să se lumineze şi să mi se pară atât de simplu.Oare chiar aşa să fie? Cursul de legislaţie parcă-i făcut pentru mine: învăţ şi-n acelaşi timp înţeleg anumite lucruri pe care, până acum, ca simplu pieton, nu le înţelegeam nici în ruptul capului.
          După, e cazul să mă şi verific, aşa că...apelăm la chestionarele on line.Pe unde răspund corect, pe unde mai greşesc, important e că aici îmi explică, fraţilor, ca la proşti ( a se citi femei ca mine!!!!!!) şi de ce am greşit şi de ce răspunsul corect era ăla şi nu cel bifat de mine.
          Nu mi se pare greu, însă nici uşor nu este.Sunt o începătoare, o femeie care se vrea şoferiţă, şi pe deasupra o şoferiţă bună,aşa că...intru şi în comunitate să mă sfătuiesc şi cu alţii ca mine.Uite, dom'le că nu sunt singura care nu înţelege de ce parcarea aia nu e corectă sau ce tip de coliziuni au cea mai mare forţă de distrugere.
          De asemenea, dacă nu am prea multe informaţii despre câte şcoli de şoferi sunt în oraş sau care sunt cele mai căutate şcoli de şoferi în oraş tot pe site-ul PERMIS DE CONDUCERE pot găsi aceste informaţii.
          Aşa că, spun eu, femeile nu au nevoie de bărbaţi pentru a deveni bune şoferiţe; nu au nevoie decât de PERMIS DE CONDUCERE şi de muuultă voinţă.Doar şi femeile pot fi şoferiţe, nu-i aşa?

AŞADAR...SĂ MĂ PREZINT

          "M-am născut acum 8 ani, în India.Familia Kapoor avea cinci copii, iar hrana zilnică a acestora venea de la Guzoo, patronul fabricii de pielărie din oraş.Capul familiei împreună cu soţia şi trei dintre copii se trezeau la ora trei în fiecare dimineaţă, mergeau 8 kilometri pe jos pentru a ajunge în oraş, la fabrică.Munceau de dimineaţă şi până seara pentru câteva rupii, care le asigurau celor mici hrana.Pentru ei munca nu era o problemă, atât timp cât munca le era răsplătită şi respectată.Mama cel puţin radia de fericire când trebuia să-şi ia pensonul şi acuarelele şi să picteze manual zeci şi sute de genţi.Era o încântare pentru ea.Tatăl tăia pielea, o măsura şi o fixa în matriţă.Cei doi fii se ocupau de fixarea exactă a marginilor şi de cusut, iar fiica mijlocie adăuga accesoriile: atât cele interioare (ca buzunarele), cât şi pe cele exterioare ( ca fermoarele, cataramele, buzunărelele).În final, după ce geanta era asamblată, mama Aisha îşi începea lucrul cu un mare zâmbet pe faţă care trăda marea ei pasiune: pictura.Posibilităţile financiare ale familiei ei erau minime, aşa că nu reuşise să-şi desăvârşească această pasiune, copil fiind.Acum, după ce se căsătorise şi familia ei era numeroasă, se ivise această posibilitate la fabrica din oraş: picta genţi manual cu diferite motive specifice folclorului Indiei.Îi placeau culorile şi înlănţuirea acestora.Îi plăceau elefanţii şi simbolul acestora.Îi plăcea Taj-Mahalul, însă nu se încumetase până acum să-l picteze pe vreo geantă.Până acum.
          Genţile de la fabrica lui Guzoo ajungeau departe, până în Europa şi America şi erau extrem de admirate, mai ales că erau unicat.Într-una din aceste ţări era acum sărbătoare: marea regină trebuia să participe la nunta nepotului şi-şi alesese o ţinută la care nu putea accesoriza decât o geantă cu motive indiene.O geantă Guzoo ar fi fost alegerea perfectă.Aşadar, în aceea dimineaţă, familia Kapoor primea o sarcină de lucru extrem de dificilă: trebuiau să facă geanta perfectă pentru regină.Şi aşa am apărut eu.
          Sunt o geantă din piele naturală, de culoarea piersicii care tocmai dă în pârg.Aisha s-a gândit că aceasta este o culoare regală, numai bună de purtat la o nuntă.Şi pentru că la o nuntă se celebrează dragostea, ce motiv mai bun pentru a picta pe geantă ar fi putut găsi Aisha, decât Taj-Mahalul?Alegându-şi cu grijă culorile, Aisha şi-a pus imaginaţia şi creativitatea la treabă: era masterpiece-ul ei, trebuia să fie perfectă, desăvârşită.Imaginea acestui mare simbol al Indiei şi al dragostei s-a încadrat perfect: nu a fost nimic prea colorat, prea opulent, totul vorbea despre stil, eleganţă şi unicitate.La urma urmei aşa trebuia să fiu: o geantă unică, pentru o persoană unică, care participă la un eveniment unic.Aşa m-am născut eu: geanta din piele Taj-Mahal, geanta cu care regina acelei ţări a făcut furori la nunta nepotului.Marile reviste glossy au vorbit despre mine, am devenit vedetă într-un timp atât de scurt.Însă nu asta este marea mea realizare.Marea realizare a fost că, datorită mie, a genţii, familia Kapoor nu mai trăieşte astăzi în acea sărăcie lucie.Au primit de la regină, drept recompensă pentru UNICITATE, o nouă şansă la o viaţă normală şi decentă."
       
Acest articol participă la concursul organizat de Reeija, un magazin on-line de genţi de damă ce are ca premiu 1000 de lei cash şi două genţi din piele.
         

FEMEIA LA...30 DE ANI

             Astăzi răspund unei provocări, lansate aici
            Cu un an înainte cea mai bună prietenă a mea împlinea 30 de ani.Binenţeles că după ziua în care am sărbătorit-o aşa cum se cuvine, între noi, fetele, au urmat câteva zile de depresie pentru ea.În adevăratul sens al cuvântului: plânsete, lamentări, gânduri suicidale(pe bune!!!!!!!), stat numai în casă ş.a.m.d.Binenţeles că mie mi s-a părut prea mult: "Stai, dom'le, chiar aşa?Ce e rău în faptul că ai împlinit 30 de ani?"
          Aveam să aflu un an mai târziu, când cifrele astea două, adică 3 şi 0 îmi băteau în geam încă de pe la sfârşitul lunii august (eu sunt născută în octombrie).Dar eu tot îmi spuneam în sinea mea că n-are ce să fie atât de rău în a împlini 30 de ani.Ei bine, ajunsă în octombrie, am realizat ce prag psihologic loveşte această cifră: 30.Au început întrebările:

Î1: Ce am realizat eu până la această oră?
R: Păi am terminat două facultăţi.O.K. şi unde-i realizarea? Ce-am câştigat eu, în afara unor noi cunoştiinţe acumulate? Păi...mai nimic.

Î2:Am îmbătrânit?
R: Păi da, am îmbătrânit, sunt mai urâtă, nu sunt măritată, nu am un copil.A, şi pe deasupra, m-am şi îngrăşat.

          Astea erau doar o parte din întrebări şi o parte dintre răspunsuri.Chiar dacă cântarul arăta că sunt mai slabă cu 6 kg faţă de acum doi ani, eu tot credeam cu tărie că m-am îngrăşat.Prin jurul meu pe unde mă întorceam dădeam peste vechi cunoştiinţe, foste colege de liceu, de facultate, care erau bine măritate, la casa lor, cu un copil- doi, cu o casă superbă, cu un macho drept soţ, şi un job care le aducea un salariu pentru care eu ar fi trebuit să muncesc un an întreg.
          Buuun!!!!!!!!!Aşadar, ce-i de făcut?Păi, ce-i de făcut: nimic.A trebui să-mi accept situaţia, care nu era deloc urâtă, însă mie, atunci, la 30 de ani mi se părea negricioasă tare.
          Probabil că vârsta de 30 de ani este vârsta unui prag psihologic prin care trecem toate.În mintea noastră, împlinind 30 de ani, ne îndreptăm cu paşi repezi spre bătrâneţe.Până acum ceva timp, babetele spuneau:
a) nu te-ai măritat până la 30de ani...de-acum te mărită babele;
b) nu ai făcut un copil până la 30 de ani...eşti stearpă;
c) ai o slujbă nu atât de interesantă...ceva nu-i în regulă...ar trebui mers pe la ceva cititoare-n cafea, cărţi, ş.a.m.d.
          Având aceste lucruri bine înfipte în căpşorul nostru, încă de mici, acum, când, în cele din urmă atingem pragul de 30 de ani....ne cam vine...nu prea bine să fim chiar noi cea care ar trebui, vezi Doamne, să viziteze ceva vrăjitoare.E un pic frustrant să fii tu însuţi prototipa despre care vorbeau babele acum douăzeci şi ceva de ani.Dar vremea trece încet-încet şi realizezi pe zi ce trece că, de fapt, odată cu atingerea vârstei de 30de ani, începe o a doua tinereţe, o tinereţe mai matură, care are în plus, o experienţă de viaţă care ajută mult.
          Când am împlinit această vârstă, am luat doua foi de hârtie şi pe una dintre ele am scris 20 de ani, pe cealaltă 30 de ani.M-am uitat luuung la ele să văd care mă atrage cel mai mult.Oricât de bine suna 20, vizual tot hârtia pe care scria 30 de ani mă atrăgea.
          Acum, la 33 de ani, pot spune că mă simt tare bine în pielea mea, mă bucur că am o maturitate bine înrădăcinată care mă face să realizez cât de multe îţi poate oferi vârsta de 30 de ani.Acum, sunt mămică - cea mai mare realizare a mea după ce am trecut de 30 de ani.Aşadar, e bine la această vârstă pentru că:
1.mă simt mai înţeleaptă, şi asta datorită maturităţii despre care vă vorbeam;
2.am o familie a mea care include o minunăţie, adică băieţelul meu;
3.ştiu câte ceva despre oameni, nu mult, dar suficient încât să sar peste anumite etape urâte pe care ţi le serveşte viaţa;
4.sunt mai slabă decât la 27 de ani şi asta mă bucură enorm;
5.am reuşit şi eu, în cele din urmă să realizez cât de rău îmi stă vopsită roşcat, am renunşat la această culoare şi m-am vopsit brunetă - muuult mai bine spun şi eu, dar şi alţii de pe lângă mine;
6.stiu acum mai multe lucruri despre make-up decât ştiam la 20 de ani;
7. nu-mi mai place de George Cloonez acum- a cam îmbătrânitş acum îl ador pe Ben Affleck;
8.am renunţat să mai port bijuterii din aur după care eram înnebunită pe la 20 de ani; acum port numai argint şi tare-l ador;
9.la 20 de ani fumam ca un turc; de câţiva ani nu mai fac asta;
10.la 20 de ani nu foloseam protecţie solară, acum o folosesc.

Ca o concluzie, vârsta de 30 de ani aduce cu sine MATURITATE.Din această maturitate decurg toate: înţelepciunea de a face anumite lucruri cu cap e una dintre ele.
Aş vrea să închei acest articol cu câteva citate celebre despre femei.La urma urmei, nu contează ce vârstă biologică ai, important e cum te simţi, şi, mai presus de toate, important e că eşti FEMEIE.

Întrebată câţi ani are, o doamnă a răspuns discret: “Am exact vârsta ochilor mei, dar sunt ceva mai în vârstă decât dantura.