" Dulcea mea doamnă,
I-o fericire-n ochii mei de fiecare dată când îţi privesc frumosu-ţi chip care-mi zâmbeşte de pe noptieră.Fotografia ta e acolo, la loc de cinste, iar imaginea-ţi angelică e la loc de cinste-n sufletul meu.Lipsa ta îmi face nopţi albe, însă gândul ca te voi revedea, chiar şi peste atâta timp, mă face să-mi doresc aceste nopţi albe.Oare nu mă mai iubeşti?Ţi-am spus odată că atunci când n-ai să mă mai iubeşti, să ştii că am să mor.Ei bine, să ştii c-am început să simt apropierea neantului.Şi mi-e teamă, Veronico,dragostea mea, că-i aproape sfârşitul.Şi mă întreb acum, de ce ne-a fost viaţa atât de rea?De ce n-a vrut să ne vadă împreună?De ce-a fost dragostea noastră un trandafir cu spini?
Dulcea mea doamnă, dacă mor acu, mor împăcat cu gândul că iubirea noastră n-a fost, totuşi în zadar.O iubire ca a noastră e-o floare rară, iar noi doi am mirosit-o, ţi-am dat-o-n dar şi tu ai pus-o la loc de cinste.
Iartă-mi greşelile si ezitările.Iartă-mi neîndemânarea.Iartă-mi tot ce nu ţi-am putut spune.Adu-ţi aminte de Eminul tău mereu, şi iarăşi, iarăşi.........
Al tău pentru totdeauna,
Eminescu."
NOTA:Fotografiile nu-mi apartin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu